Apa e mai scumpă decât aurul!
Terra este denumită şi „Planeta albastră”, datorită faptului că 71% din suprafaţa sa este acoperită de apele Oceanului Planetar. Din volumul total de apă existent pe Terra, apa dulce reprezintă 2,7% (35,1 milioane km3).
Organismul copilului nou-născut conţine 71%, al adolescentului 69%, al omului matur 63%. Omul în vârstă are numai 58% apă. Ca importanţă pentru viata omului, apa se situează pe locul doi, imediat după aer. Reacţiile chimice din corp nu se pot desfăşura decât în prezenţa apei. Ca să existăm, avem nevoie de aer, apă, hrană, căldura şi lumina. Nimic nu poate fi conceput în economia planetei fără apă. Se pare că datorită consumului mare de apă, în curând, populatia globului va suferi de sete. În zilele noastre apa este tot mai poluată. La robinete curge o apă din ce în ce mai murdară. Peştii mor în lacuri, mări şi oceane. În zilele noastre este o problemă din ce în ce mai mare asigurarea cantităţii şi calităţii apei pentru consum şi diverse procese tehnologice. De aceea în sec.XXI. importanţa calităţii apei din ce în ce este mai mare. Criza globală de apă este cea mai imortantă provocare cu care se confruntă omenirea în secolul 21. Apa în scurt timp va fi mai scumpă ca benzina. Noi reprezentanţii societăţii SYRINX SRL, pe lângă produsele competitive deja cunoscute, mereu căutăm soluţii noi şi noutăţi pentru rezolvarea calităţii apei, cu care vă confruntaţi atât în familie cât şi în procesele de producţie şi industrie. Echipa societăţii noastre vă stă la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor Dvs.
Aceste produse au domeniul de utilizare:
-
potabilizarea surselor de apă ,
-
tratarea apei la termocentrale,
-
centrale termice,
-
cazane de abur,
-
industria alimentară,
-
industria băuturilor alcoolice si nealcoolice,
-
industria farmaceutică,
-
industria electrotehnică
-
în general la toate locurile si procesele tehnologice unde este prezent apa
Produsele mai importante pe care vă oferim:
-
instalații de dedurizare single/duplex
-
instalatii de filtrare cu cărbune activ
-
instalații de filtrare cu nisip quartos
-
filtre mecanice
-
instalații de eliminare nitrați, ammoniu, fier, mangan, metale grele
-
instalații de dozare
-
instalații de sterilizare cu unde UV
-
instalații de clorinare
-
instalații de osmoza inversă
-
instalatii casnice de demineralizare totală și partială
-
instalaţii de potabilizare casnică
-
preparator apă potabilă
|